Langa Timisoara, intr-un satuc uitat de lume, doi tineri redau Speranta

Plantele care inving Boala

Semlacu Mare, unde locuiesc acum Cristina si Gabriel Aosan, este la 500 de kilometri de Baia Mare, aproape de Timisoara. La prima vedere, e distanta mare. Si nici drumurile din aceasta parte de tara nu te indeamna sa pornesti in vilegiatura. Cu toate acestea, pragul casei celor doi tineri este trecut de multa lume. Cei mai multi vin aici pentru Speranta.

Pentru a fi cat se poate de exacti, trebuie sa spunem ca numai Gabriel s-a nascut in Maramures. Si pentru a intelege si mai bine povestea noastra, o sa o luam pas cu pas.

Cristina

S-a nascut in Capitala, intr-o perioada in care a avea ”buletin de Bucuresti” reprezenta visul oricarui roman dornic de afirmare. Din fericire, a avut un bunic in Vrancea, unde isi petrecea vacantele. Vacante adevarate, cu drumetii pe munte, cu flori culese de prin poieni insorite, cu povesti despre vrajitoare si descantece. Asa ca in fiecare an, intoarcerea in prafuita metropola era din ce in ce mai trista si cate o parte din sufletul Cristinei ramanea aninat pe dealurile Vrancei. 1989 a gasit-o pe Cristina studenta la Medicina. I s-a parut ca Liga Studentilor de la Universitatea Bucuresti reprezinta cel mai bine interesele tinerilor, si iat–o inregimentata. In acele zile de speranta l-a cunoscut pe Gabriel.

Gabriel

Ce lucru poate fi mai bun pentru un copil de oras decat bunici la tara? Si Gabriel ii avea. Vacante in Baia Mare? Nici vorba! La Baita, la curte, la animale, la prieteni, intr-un cuvant - la bunici. De mic, Gabriel s-a simtit legat de pamant. A ales Facultatea de Mecanica Agricola din Timisoara, unde era in fatidicul decembrie 1989. Firesc, a urmat Liga Studentilor din Timisoara si, apoi, in drumurile prin Bucuresti, s-a intalnit cu Cristina. Cum a aprins calmul morosan inima bucurestencei nu mai are nici o importanta. Important este ca, la fel ca pe vremea haiducului Pintea, Gabriel a vrut sa-si fure aleasa inimii. ”Eu am fugit, ca sa ma las furata!”, ne-a spus zambind Cristina. A urmat o nunta ca-n povesti, care nu era decat primul pas pentru o viata fericita.

Gasirea drumului

Dupa cinci ani de directorat in cadrul Primariei Timisoara - trei ani a condus Directia de Relatii-Comunicare si doi ani Directia Administrativa - Gabriel s-a retras in Semlacu Mare, unde Cristina era medic. Nu naveta zilnica pe care o facea din Timisoara a fost grea pentru tanara doctorita in primii ani, ci faptul ca nu reusea sa-i convinga pe oamenii din cele patru sate (Butin, Percosova, Semlacu Mare si Semlacu Mic) ca nu o sa plece. Incet-incet, neincrederea oamenilor s-a topit vazand incapatanarea cu care doctorita venea iarna, imbracata in bundita, peste care avea o salopeta de tanchist, apoi o haina de tanchist, pentru ca cei 15-20 de kilometri care trebuiau batuti zilnic cu sareta pentru a ajunge la bolnavi nu puteau fi facuti altfel iarna. Cel mai important semn pentru oameni ca cei doi vor ramane a fost momentul in care au renovat dispensarul. Atunci s-au impacat: aveau doctorita! A sosit momentul sa va spunem de ce sunt atat de deosebiti acesti doi oameni. In primul rand, pentru ca sunt curati. Nu i-a lovit ciuma imbogatirii peste noapte, ci i-a atins dorinta de a ajuta oameni. Gabriel a renuntat la tot ce facuse pana atunci si a urmat visul pe care-l aveau amandoi: sa aline suferintele oamenilor. De primavara pana toamna, Gabriel bate dealurile din jur si aduna plante medicinale. ”Sunt zile in care fac si 30 de kilometri. Intr-un an adun cam sapte tone de plante uscate. Nu e usor, dar e frumos. Uneori, trebuie sa te duci intai in recunoastere, sa vezi unde cresc plantele. Pe dealurile astea se gasesc plante care, de obicei, cresc numai la altitudini mai mari. Ce nu se gaseste, cumparam de la oameni care, ca si noi, le culeg din alte parti.”

”Bujacurile”

Ati inteles: Cristina si Gabriel Aosan propun terapii alternative. Totul a plecat de la credinta lor ca ”suntem cu putin mai prejos decat ingerii” si ca ”intr-o viata normala, ne putem vindeca singuri, solutia e in noi”. Am spus ca propun terapii alternative, dar asta nu inseamna ca le vara pe gatul pacientilor. ”Nu toata lumea accepta ideea ca se pot rezolva probleme grave de sanatate prin dieta sau terapie cu plante sau produse apicole. Am pacienti care prefera medicamentatia clasica. La inceput, unii localnici spuneau ca umblu cu (plante medicinale, n. red.) care nu pot rezolva mare lucru. Din experienta ne-am dat seama ca nu trebuie sa facem o munca de convingere cu oamenii. Daca incerci sa le impui un astfel de tratament, nu vor reusi. Dorinta de a urma un asemenea tratament trebuie sa fie a lor. Atunci exista rezultate. Am tratat pacienti care sufereau de diabet. In doua luni de zile, cantitatea de insulina care trebuiau sa si-o injecteze a scazut la jumatate. Si asta datorita faptului ca tratamentul a ajutat organismul sa se regleze si sa reinceapa sa produca el cantitatea de insulina necesara. Noi nu facem minuni. Oamenii singuri invata sa traiasca asa cum trebuie.”

Vinovatii fara vina

Cine e vinovat ca ne imbolnavim si ducem in spate tot felul de suferinte? Era mai mult o intrebare retorica pe care le-o adresam celor doi, in timp ce ne pregateam sa ne asezam la masa. Cu oarecare sfiala, dupa ce s-au uitat unul la celalalt, Cristina si Gabriel au spus incet, de parca le era teama sa nu supere pe cineva: ”Noi. Mancam tot felul de lucruri care nu sunt firesti pentru organismele noastre. Introducem in organism tot felul de substante chimice care nu pot fi asimilate si care ne strica echilibrul. Sau nu avem grija de programul zilnic. Intre 10 seara si 12 au loc in organism tot felul de procese de refacere. In loc sa dormim in perioada asta, sa ajutam organismul sa-si revina, ne uitam la televizor. Pe vremuri, se spunea la ora 10 seara la tv. Acum se spune . Ne indepartam de lucrurile naturale si preferam tot felul de ciudatenii.” E drept, dar acelea sunt pe rafturile de la magazin. Si sunt mai ieftine. Dar, in final, platesti mai scump. Uneori, cu viata.

Credinta, speranta si sanatate

Ce boli pot fi tratate prin terapiile propuse de voi?, i-am intrebat pe Cristina si Gabriel si ma pregateam sa notez o lista lunga de boli, alaturi de tratamentele recomandate. Nu a fost asa. Cristina se ocupa de oameni, nu neaparat de boli. Diabetul, spre exemplu, are un tratament in cazul unei persoane si alt tratament in cazul alteia. Pacientul care vine la Cristina trebuie sa se inarmeze si cu rabdare. ”O consultatie poate dura si trei-patru ore. Fiecare pacient este diferit. Pe langa analizele cu care vine pacientul, trebuie sa discut cu el si sa vad care este stilul lui de viata. Am avut cazuri in care oamenii au venit la mine cu un diagnostic pus de ani de zile, faceau tratament pentru acea boala si, de fapt, nu sufereau de boala respectiva. E vorba de diagnostice puse in urma tratarii superficiale a bolnavului. Uneori, bolnavii imi spun ca nici nu se discuta cu ei. Diagnosticul este pus numai pe baza analizelor si a informatiilor pe care medicii le obtin din acestea. Eu cred ca fiecare om trebuie sa beneficieze de atentie. Nu exista doi oameni identici si nici doua tratamente la fel. Fiecare tratament trebuie personalizat. Numai asa poti obtine rezultate”, spune, fara a dori sa acuze pe nimeni, Cristina. In final, mai vrem sa stim ”ingredientele” care fac tratamentele Cristinei atat de eficiente. E simplu: credinta in Dumnezeu, speranta si dorinta de a te vindeca. Si, mai ales, de a ramane sanatos. In asa fel incat drumurile pe care le faci la Semlacu Mare sa fie spre niste prieteni dragi, nu spre doctori. Prieteni care pot fi si sunati la telefoanele 0788-40.41.30 (Gabriel) si 0788-41.19.41 (Cristina).

Vioara a invins cancerul!

Vioara are aproape 70 de ani si locuieste in Semlacu Mare. In urma cu trei-patru ani a cazut la pat. Cand s-a dus la medic, nu se mai putea face mare lucru pentru ea: cancer, in faza de metastaza. A facut o operatie, i s-a extirpat o mare parte a stomacului, splina, care fusese si ea atinsa de metastaza si, in final, medicii s-au declarat invinsi. Au trimis-o acasa pe Vioara, pentru ca nu mai aveau ce sa-i faca. Norocul femeii a fost Cristina. Incet, cu rabdare, tanara doctorita i-a stabilit un tratament de care batrana s-a tinut cu sfintenie. Cele doua luni - speranta de viata cu care Vioara iesise din spital s-au transformat, iata, in ani. Ani in care femeia a revenit la viata. Am fi vrut sa vorbim cu ea, dar nu era acasa. Plecase prin sat cu ceva treaba, ca doar nu e ea, Vioara, femeia care sa stea degeaba. Mai ales acum, de cand e sanatoasa iar. Cei peste 100 de pacienti, din toate colturile tarii, pe care Cristina ii are sub observatie sufera de cele mai diverse boli: diabet, cancer - in diferite stadii, chiar si metastaze -, scleroze in placi, diferite afectiuni hepatice, chiar ciroze, afectiuni reumatice, cardiovasculare, digestive - in cazul ulcerelor s-au obtinut insanatosiri spectaculoase - sau alergii. Sunt doar cateva dintre suferintele de care cei care au apelat la Cristina si Gabriel Aosan au scapat. Nu merita sa fiti bolnavi si nu uitati: nu exista boala cu care sa nu te poti lupta. Mai bine dati un telefon si vedeti cum puteti scapa de suferinta.

Si plantele pot face rau

Vorbind cu ei, ai impresia ca totul e foarte simplu. Te duci la farmacie si cumperi niste ceaiuri si te faci bine. Ei bine, nu e chiar asa. Si plantele pot face rau. Spanzul, care se foloseste in tratarea unor boli grave, contine substante toxice. Daca dozarea nu e corect facuta, excesul poate cauza paralizii. Ceaiul de tei baut timp indelungat poate provoca nevrite. Excesul de sunatoare duce la fotosensibilitate sau la aparitia unor pete pe piele. Sunt numai cateva exemple. Ca sa nu va spunem ca tratamentele facute dupa ureche, pentru ca ”asa am auzit de la vecina sau de la matusa” pot dezechilibra si mai rau organismul si pot face mai mult rau decat bine.

Sperante

Intr-o buna zi, Cristina si Gabriel vor pleca din Semlacu Mare. Nu-i deranjeaza faptul ca primavara si toamna, din cauza ploilor, ”asfaltul” se inmoaie si se transforma in noroi, nici ploile reci sau vanturile care ajung pana la piele. Intr-o buna zi, ii veti gasi undeva prin centrul tarii, ca sa poata ajunge mai usor la ei pacienti din orice colt de tara. ”Deocamdata, mai stam sa invatam. Multe tratamente le-am descoperit noi, studiind efectele pe care le au diferite plante sau produse apicole. Unele le-am testat pe propria piele si le-am recomandat dupa ce am vazut ca dau rezultate”, a spus Cristina. Ce spera Gabriel? Ca intr-o zi, cele 50 de hectare de pamant pe care le are vor fi cultivate cu plante medicinale. Deocamdata, un hectar de cultura de plante medicinale ar costa peste 50 de milioane de lei. Poate, candva, agricultura romaneasca isi va reveni si atunci va putea si el sa-si vada visul cu ochii. Si peste lanurile de plante vor zbura albinele care le vor da celelalte ingrediente de care e nevoie pentru tratament. Pentru ca si asta e un vis al lor - sa-si produca singuri polenul, mierea si propolisul de care e nevoie.

Istorie

In apropiere de Semlacu Mare e dealul Sumigu. Legenda spune ca la baza dealului, pe vremea Mariei Tereza, a fost sapat un tunel care facea legatura cu un depozit de vinuri din Varset. Curiosi, cum le sade bine romanilor, unii localnici au vrut sa vada ce se ascunde acolo. Si-au gasit sfarsitul. Nu se stie exact din ce cauza, dar se presupune ca ar fi fost vorba de gaze cu care s-au asfixiat. Pe vremuri, in zona existau 12 manastiri. Acum, au mai ramas doua. Manastirea Sfantu Gheorghe, unde sunt moaste ale Sfantului Gheorghe si o parte din lantul cu care a fost legat Sfantul Petru, si Manastirea Saraca, unde este o bucata din scoarta stejarului de la Mambri si un deget al Mariei Egipteanca.